Colecţia Casele Lumii: mobilier şi obiceiuri din Mongolia

Tipareste Recomanda unui prieten Publica articolul tau

Iurta mongolă, un întreg univers într-o locuinţă

M-am aplecat, am intrat într-o iurtă. În expediţia mea din Mongolia, am văzut în interioarele lor: etajere pentru veselă, dulăpioare sau lădiţe pentru haine şi obiecte personale. Între ele îşi au locul unul sau două paturi. Familiile fiind numeroase, chiar şi trei generaţii, uneori nu au loc cu toţii să doarmă în pat. Astfel, seara se aştern pleduri pe jos pentru cei mai tineri.

Într-un burduf mare de piele se pune brânză la fermentat, obţinându-se o pastă grasă, tradiţională: uruum. Făină şi orez, în săculeţi, sunt singurele alimente din meniul mongol, pe lângă carne şi lactate.

În mijlocul iurtei există o mică sobă de tablă, pe care se şi găteşte, zonă considerată sacră. Burlanul acesteia e scos prin vârful deschis al iurtei. Când plouă, burlanul se desface iar vârful conic al cortului se acoperă cu o bucată de pâslă.

Amenajat în partea opusă intrării, cu însemnătate deosebită pentru familia mongolă, pe una dintre lăzi e construit un mic altar: câteva iconiţe cu Buddha, câteva fotografii cu Dalai Lama, candele cu ulei şi eşarfe albastre. În faţa altarului nu se cade să stai cu spatele, sau să-ţi laşi hainele şi încălţămintea.

În expediţia mea, am beneficiat de covârşitoarea ospitalitate mongoleză. Apropiindu-mă de o iurtă, cei ai casei mă îmbiau cu ceai şi brânză. Serveam un bol de suutei tsai (ceai cu sare si lapte) fierbinte, mâncam puţină brânză şi, de cele mai multe ori, nu scăpam fără a le trece şi pragul iurtei. În pofida faptului ca trebuie să-mi continui drumul, insistau să rămân, dar rămâneam doar acolo unde mă prindea seara.

Au fost familii la care am stat chiar şi până la zece zile, urmărindu-le îndeletnicirile zilnice. Am lucrat alături de ei, m-am bucurat de micile minuni ale vieţii simple alături de familiile lor, m-am jucat cu cei mici, împărtaşindu-le veselia.

Sunt convins că voi reveni aici, pe plaiuri de departe, să reîntâlnesc gazdele mele, să le ofer fotografii, să simt din nouputerea vântului ce mătură stepele întinse, să revăd cerul de cleştar şi, în primul rând, să retrăiesc sentimentul de deplină libertate întâlnit acolo.

Alin Totorean
explorator şi fotograf

totorean@gmail.com
www.wildtrack.ro

Pentru mai multe detalii vizitati: www.wildtrack.ro